Crăciunul înseamnă mai mult decât luminiţe şi mâncare
Sensul Crăciunului și al sărbătorilor de iarnă a fost alterat de societatea de consum. Aglomerație în hipermarketuri, goana după hrană, mâncare cât pentru zece persoane la o masă. Ghiftuială, beţii, spital, poliţie. Ce spun preoţii? „Mănâncă tăind cât poţi plăcerea de la fapta aceasta sau aşteptând osânda pentru ea”.
Mulţi dintre noi, cu gândul la cumpărături, cadouri, beculeţe, pregătiri, reţete, musafiri, programe de Crăciun și de Anul Nou, familie, prieteni, programe TV şi alte preocupări de „reprezentare şi protocol” care ne invadează minţile, uităm cu totul însemnătatea sărbătorilor de iarnă.
Crăciunul, care ar trebui să fie, în primul rând, un prilej de bucurie sprituală, se transformă tot mai mult într-un prilej de îmbuibare organizată. Oamenii mănâncă atât de mult de parcă mâine ar veni foametea. Îmbuibarea se reia cu forțe proaspete de Revelion și de Sf. Ion.
În fiecare an, spitalele sunt pline de cei ghiftuiţi, care au mâncat sau au băut până li s-a făcut rău, iar medicii şi poliţiştii sunt chemaţi să rezolve problemele de sănătate, respectiv scandalurile. Televiziunile difuzează cu frenezie astfel de reportaje colorate iar mesenii de acasă rad de împricinaţi cu sarmaua-n gură şi gesticulând cu furculiţa.
Sărbătorile de iarnă încep să fie tot mai puţin o bucurie spirituală şi tot mai mult un bun prilej de a face exces alimentar sau de a bea pe săturate. Dacă ne-am întreba copiii, probabil n-ar şti cu toţii semnificaţia Crăciunului, dar cu siguranţă ei ar răspunde fără ezitare că este ziua când trebuie să primească multe cadouri şi să se îndoape cu lucruri bune.
Reclamele Tv agresive, numirea lunii decembrie drept luna cadourilor (în România) şi oferta magazinelor germane care îmbie clienţii în decembrie cu oferte de nerefuzat transformă iarna într-o mare sărbătoare pur comercială. Ea este completată cu „aerul festiv” dat în oraşele germane de diferitele podoabe, beculeţe şi mari parade de Crăciun, sponsorizate în special de firmele care vor astfel să-şi atragă clienţii.
În România parcă vine foametea, în Germania sunt cozi interminabile
Deşi în privinţa mâncării sunt ceva mai ponderaţi decât românii (care au trăit pe vremea lui Ceauşescu cu pâinea la cartelă şi au rămas probabil marcaţi pe viaţă de amintirea acelor zile), germanii cumpără şi ei tot ce pot înainte de sărbători, golind rafturile magazinelor.
Cozile sunt interminabile, iar în fiecare coş se află provizii cât pentru un întreg batalion, nu pentru o familie medie formată din 3,4 persoane. Este adevărat că, în ziua de Crăciun, nemţii primesc musafiri, de obicei membri ai familiei, dar şi aşa este greu de justificat componenţa coşului care include multe kilograme de carne, dulciuri, creme, lăzi de băuturi şi cam tot ce ai putea găsi într-un magazin. Chiar dacă în timpul anului copiii şi părinţii nu se văd prea des, în prima zi de Crăciun ei se vizitează şi stau împreună la masa îmbelşugată.
În România, marile magazine înfăţişează o imagine asemănătoare. Lume disperată, cu liste în mâini, războiul coşurilor care împing, trag, forţează intrarea printre rafturi, zeci de casolete cu carne, lăzi de bere, multe sticle de vin, zeci de kilograme de portocale şi banane.
Faptul de a avea portocale şi banane în casă este pentru mulţi români una dintre cele mai importante cuceriri ale Revoluţiei. „Munţii” compuşi din aceste fructe, ridicaţi în magazine, dispar rapid şi tot la fel de rapid se produce înlocuirea lor rapidă cu alţi „munţi”.
Cozi, transpiraţie, haine mari de blană puse în coş pentru o mai bună mobilitate printre oameni şi mărfuri – şi acoperind carnea umedă – sacoşe umplute până la refuz, portbagaje şi banchete din spate pline. Aceasta este imaginea-şablon care înfăţişează România acestor zile.
Este drept însă că înghesuiala are drept cauză nu numai lăcomia oamenilor, ci şi faptul că România este o ţară aproape virgină din punct de vedere al penetrării lanţurilor de magazine în mediul rural. Oamenii de la ţară se deplasează şi ei pentru una-alta în cele mai apropiate oraşe, creând astfel o aglomeraţie feroce în hipermarket-uri sau la discounteri.
Naşterea Domnului: reportaje de la camera de gardă, beţii şi bătăi
În spitalele româneşti nu mai sunt locuri, după Crăciun, fiind plin de oameni care au mâncat sau au băut prea mult. Pe tot parcursul zilelor de sărbătoare, televiziunile au o plăcere deloc disimulată de a difuza reportaje despre persoane (în majoritate bărbaţi) care au mâncat singure câte 50 de sarmale, au băut câte 3 litri de vin, au hăpăit 4 kile de răcitură pe care au stins-o cu ţuică sau au ingurgitat câte o pulpă de porc asezonată cu jumătate de tort, murături şi bere.
Transmisiunile în direct de la camerele de gardă ale spitalelor, imaginile cu îmbuibaţii ţinându-se cu mâinile de burtă şi gemând „Auu, auu!” – sau nemaiputându-se mişca din cauza hranei ajunse pe tractul digestiv până în susul esofagului – sau cu femei bete criţă sunt comentate hazliu de mesenii care le privesc, în ciuda spot-urilor educative difuzate cu frenezie de Ministerul Sănătăţii: „Pentru o viaţă sănătoasă evitaţi consumul de zahăr, sare şi grăsimi”. În fiecare an te aştepţi ca unele dintre persoanele îmbuibate să explodeze, la cât de mulţi lacomi apar agonizând pe la televizor.
Însă nu doar în România, ci şi în Germania se întâmplă aşa ceva. Dovadă că în cele două ţări incidenţa diabetului în populaţia generală este cea mai mare din Europa.
Violenţa şi bătăile sunt şi ele la ordinea zilei de sărbători. De altfel, şi poliţiştii germani au recunoscut că sunt mai des solicitaţi în zile de sărbătoare, în cazul unor conflicte (între soţi sau vecini şi chiar între prieteni cre se îmbată criţă), explicaţia lor fiind că atunci oamenii devin conflictuali, puşi pe harţă, din cauza concentraţiei mari de alcool din sânge.
„O ce veste … uitată” sau „unde e Hristos de Crăciun?”
Crăciunul este ziua când a venit pe lume Iisus ca să ia păcatele lumii aupra sa, iar oamenii nu i-au oferit nici măcar un loc într-o casă. Acum, ca şi atunci, toţi alergăm în toate părţile şi timpul parcă nu ne mai ajunge să ne ocupăm de cadouri, musafiri şi mâncare.
Astăzi nu mai oferim lui Iisus nici măcar paiele de acum 2.000 de ani, ci îl dăm afară cu totul din viaţa şi inimile noastre îmbuibate. Chiar şi cei dintre noi care mai ajungem la biserică, ne grăbim apoi acasă, pentru a relua festinul.
Atunci, unde mai este Sărbătoarea Naşterii Domnului? „Hristos nu e nici pentru noi AICI, prezent, viu, în inimile noastre şi în conştiinţele noastre; sau dacă L-am simţit cumva, Îl facem cât mai repede uitat printre sarmale, cozonaci, flecăreli, bancuri, cântece lumeşti, filme şi show-uri distractive… “DĂ MUZICA MAI TARE!”…”, este un fragment din textul „O, ce veste …. uitată sau Unde e Hristos de Crăciun?” Citiţi integral textul aici.
Păcatul îmbuibării sau lăcomia pântecelui
„Robul pântecelui socoteşte cu ce mâncăruri va sărbători praznicul, pe când robul lui Dumnezeu cu ce daruri se va îmbogăţi”.
Îmbuibarea este considerată tot mai mult a fi un păcat, alături de cel de a pofti la produse de carne sau la surogate ale acestora, în plin post. Un preot ortodox remarca siderat că însăşi esenţa postului dispare atunci când, mânaţi de pofte, oamenii se reped asupra crenvurştilor sau a cârnaţilor de soia, fac şniţele din soia etc.
Câteva pravile bisericeşti cu care să luptăm împotriva îmbuibării sunt oferite aici. Noi vi le prezentăm în rezumat:
- În inima lacomilor se mişcă visuri cu mâncăruri iar in inima celor ce plâng – visuri de judecată şi de chinuri.
- Burdufurile moi se vor lărgi pentru a primi mai mult, lasă-le să se usuce şi strângându-se se vor micşora. Cel ce-şi sileste stomacul să cuprindă mult şi-l lărgeşte, iar cel ce se luptă cu el îl ingustează şi astfel vom ajunge postitori din fire.
- Căpetenia diavolilor este Lucifer care a căzut, iar stăpânul patimilor este pântecele nesătul.
- Bând băutură, nu înceta să-ţi aduci aminte de oţetul şi fierea Stăpânului şi atunci desigur vei primi îndemnuri spre înfrânare, pocăinţă sau spre smerenie.
- Mănâncă tăind cât poţi plăcerea de la fapta aceasta sau aşteptând osânda pentru ea.
- Omul să ia seama că folosind la nevoie vreo mâncare plăcută să nu se lase biruit de plăcere şi chiar de se va întâmpla şi aceasta, după ce a trecut, să se ocărască pe sine.
- Pornirea spre desfrâu vine din lăcomia pantecelui. Organele de împreunare se mai numesc şi “cele de sub pantece”, aratând înrudirea lor prin vecinătate.
- Felurimea mâncărilor dărâmă şi surpă la pământ întăritura virtuţilor.
- Trupul îngreunat de mulţimea mâncărurilor face mintea molâie şi greoaie. Când mintea noastră înoată în valurile băuturii, vede în somn cu patimă chipurile zugrăvite de draci.
- Trupul tânăr, îngrăşat cu felurite mâncări şi cu băutură de vin e ca un porc gata de junghiere. Subţiază-ţi deci trupul tânăr, o fiule, şi îngraşă-ţi sufletul nemuritor cu cele spuse înainte!